Mergi la conţinutul principal
search

Eroii Invizibili

  • Artist Visual Playground
  • An 2020
  • Categorie Graphic Design
„Ultimele luni au adus, cu siguranță, multă schimbare cu ele, în toate domeniile și pe toate planurile. Echipa Visual Playground speră că, pe viitor, oamenii vor fi mai deschiși la a participa la evenimente și inițiative. Visăm la mai multă implicare în mișcările care contează cu adevărat, la mai multă grijă și mai multă compasiune față de tot ceea ce ne înconjoară. Oamenii au avut timp să reflecte în ultimele luni la ceea ce contează cu adevărat pentru fiecare dintre noi, așa că schimbarea va veni, cu siguranță, de la fiecare individ în parte.”

- echipa Visual Playground*

Visual Playground

Visual Playground, Beans&Dots și Fabrik au creat seria de cărți poștale „Eroii Invizibili”, un gest colectiv de mulțumire către pilonii esențiali comunității pe toată perioada pandemiei, dar și după: curieri, vânzători, farmaciști, doctori, asistente, paramedici, oamenii care iau gunoiul, polițiști, poștași, șoferi, vatmani, șoferi de taxi.

Visual Playground

Setul este format din 8 cărți poștale diferite, fiecare realizată de un ilustrator român - Ferenczy András, Diana Grigore, Roma Gavrilă, Alina Marinescu, Simina Popescu, Andrei Nicolescu, Cristiana Radu și Bianca Dumitrașcu. Îndemnul echipei din spatele proiectului este ca fiecare dintre noi să ofere o carte poștală cuiva care i-a făcut perioada recentă mai frumoasă, mai simplă și mai ușor de îndurat. Un gest simplu, dar care înseamnă mult în mâinile cui trebuie.

Visual Playground

Visual Playground

*Proiectul face parte din expoziția Antifragile, care în cadrul Romanian Design Week 2020 va prezenta noi preocupări din lumea designului, prin inițiative și proiecte care au contribuit pozitiv la situația cauzată de pandemie.