„Joy for Nepal” a fost o campanie inițiată de alpinistul român Alex Găvan, ajutat de Oma Vision, care și-a propus să strângă fonduri pentru reclădirea unor școli, aparținând comunităților izolate lovite de cutremur (Alex se afla în Nepal când s-a întâmplat tragedia).

Campania avea nevoie de un video pe care să-l ruleze pe televiziune și online. Toți cei implicați în realizarea ei au fost voluntari și au lucrat pro-bono. Odată ce s-a stabilit faptul că va fi utilizată animația pentru realizarea acestui spot, principala provocare a fost aceea de a găși un stil vizual - atât pentru ilustrații, cât și pentru animarea lor - care să fie atât expresiv, cât și economic. Adică un stil care să ne fi permis producția în intervalul de timp, extrem de scurt, aflat la dispoziție.

Scopul campaniei a fost să adune 100 000 euro și a fost îndeplinit. Spotul animat a fost conceput în mai puțin de 2 săptămâni, fără niciun fel de buget de producție.

